Mica incursiune in arta disciplinei

Leave a comment
Daily Zen Living / Transformation Thursday

PhotoCredit: John Wilson White Studio Phocasso www.phocasso.com

Dragi prieteni,

Am in minte vreo trei posturi diferite pe care vreau sa vi le scriu si nu stiu cum se face, dar imi gasesc tot timpul altceva de facut si nu ajung sa le scriu.

Azi dimineata, pe cand o duceam pe Zara la gradinita si cantam pe strada, mi-am zis ca e musai sa vin inapoi acasa si sa-l scriu pe primul si apoi vor urma si celelalte doua.

Dupa cum v-am povestit cu ceva timp in urma, am urmat primul nivel de initiere in Theta Healing. Cursul pe care l-am facut s-a desfasurat pe perioada a trei zile intense, pe parcursul carora am avut multe de invatat. Multe si diferite.

De exemplu, una dintre cele mai importante revelatii pentru mine a venit legat de disciplina. Pe langa toate acele valori morale inalte si nobile, cum ar fi: iubirea de aproape, credinta in Dumnezeu, iertarea, recunostinta, integritatea, profesorul nostru, Lucian, ne-a vorbit despre disciplina.


Fie ca o privim dintr-un unghi spiritual sau profesional, disciplina, acea constiinciozitate si dedicare de zi cu zi, pare sa fie ingredientul secret din orice reteta de succes.

Tot profesorul nostru, ne-a explicat ca indiferent de ce cai spirituale alegem, indiferent spre ce terapii alternative ne indreptam – ca studenti, practicieni sau viitori terapeuti, disciplina este cea care ne ajuta sa evoluam si sa ne perfectionam. Studiul individual continuu, practica si mai ales timpul pe care il investim in a ne face meditatiile, rugaciunile si exercitiile, duc la insusirea deplina a cunostintelor si a metodei terapeutice in sine.

Sigur, nu toti cei care cititi acum aceste randuri vreti sau sunteti interesati de Theta Healing, de Reiki sau mai stiu eu de ce alte metode si modalitati de dezvoltare personala.

Dar disciplina este un concept universal, pe care il putem aplica in absolut orice arie a vietii noastre.

Ma uit la artisti contemporani renumiti, la muzicieni pe care ii admir enorm, la sportivi de top si la antreprenori de succes: nu sunt neaparat nici mai frumosi, nici mai inteligenti si cu siguranta, nici mai norocosi decat noi toti ceilalti, dar cu toate acestea au acel ceva care ii ridica si ii diferentiaza de multime.

Si acel ceva este compus de cele mai multe ori din: seriozitate, disciplina, munca si efort sustinut, consecventa, riguriozitate si investitie continua in visul lor. In plus, ca un facut, toti oamenii acestia, cunosc valoarea reala a timpului lor si implicit, nu si-l risipesc aiurea in activitati sau imprejurari care nu aduc nimic bun cu sine.


Va mai dau un exemplu personal: acum cateva zile, pendulam intre a ramane acasa, unde era totul caldut si bine, si a merge spre noul atelier, unde nu ma astepta mare lucru, ci poate cateva obiecte de carat, un pic de curatenie si o incerta asteptare a instalarii wireless-ului. Mai comod imi era sa raman acasa, sa pun la punct niste treburi administrative, dar nu esentiale si sa-mi pierd cumva ziua nefacand mare lucru.

Cred ca cu totii avem astfel de zile in care, precum pisicile la soare, ne dorim o zi in care sa nu se intample prea multe; sa ramanem pe langa casa omului si sa nu ne batem capul cu nimic. Ei bine, asa ma simteam si eu: foarte tentata de cateva ore de dolce far niente. Dar apoi m-am intrebat, oare ce m-ar aduce mai aproape de realizarea visului meu? Care dintre cele doua scenarii m-ar aduce pe plus la sfarsitul zilei: dulcea inactivitate sau un pas, oricat de mic, spre ceea ce am de realizat? A castigat a doua varianta, asa ca nu am mai stat pe ganduri si am pornit la pas grabit spre atelier. Partea frumoasa este ca am rezolvat mai multe lucruri in ziua aceea decat m-as fi asteptat dimineata, pe cand imi planuiam ziua.

Asa este si cu postul acesta, as fi putut sa-l mai aman, dar orice clipa de amanare nu m-ar fi adus pe plus, ci pe minus. La fel este si cu rugaciunile pe care le citesc in fiecare seara si in fiecare dimineata. Mai comod mi-ar fi sa ma culc mai devreme si sa ma trezesc mai tarziu, dar vedeti voi, comoditatea asta nu mi-ar aduce nimic bun. Nu as evolua in niciun fel.


Disciplina egal evolutie.

Stiti cate lucruri am face daca am fi un pic mai atenti cu timpul nostru si l-am imparti cu cap intre lucrurile si mai ales, intre oamenii, care chiar merita atentia noastra?

Stiti cate dintre visurile noastre ar capata suflu si aripi?

Va imaginati cam cati pasi am face in directia visurilor noastre (oricare ar fi ele), daca in loc de comoditate si pasivitate, am alege diferit si am alege disciplina, seriozitatea si munca efectiva?


Fiecare pas mic sau salt cuantic se indexeaza in Marea Carte a Vietii. Imi imaginez ca spre finalul destinului nostru vom sta si vom face bilantul, alaturi de alte suflete similare noua:

“Tu cat ai facut pe lumea asta?”,
“Pai, cam zece pasi, ca mi-era mai comod sa stau acasa si sa nu fac nimic.”

“Dar tu cati ai facut?”
“Am facut o mie, dintre care jumatate schiopatand, dar i-am facut.”

Cam asa vad eu lucrurile, azi cel putin. Asa ne-a invatat Lucian si asa am de gand sa-mi continui existenta de acum incolo: facand in fiecare zi, cu disciplina si seriozitate, cate un pas sau doi sau cat pot eu.

Va doresc o zi minunata azi si va invit, atunci cand aveti un scurt ragaz, sa puneti pe hartie macar o parte dintre lucrurile pe care doriti sa le realizati in viata aceasta.

De la un stil de viata mai sanatos, la o viata armonioasa si orientata inspre credinta, de la visul de a va deschide candva un bistro sau a face yoga in fiecare zi acasa in sufragerie, orice va imaginati poate deveni realitate, cu un dram in plus de disciplina si consecventa.

Cu mult drag,
Bianca Zen 2*Acuarela semnata de Jen Garrido
Credit foto: John Wilson, http://www.phocasso.com

Speak up Campaign sau Cum sa spui ceea ce gandesti

Leave a comment
Daily Zen Living

Meredith Pardue

Dragi prieteni,

Incep cu o marturisire: pe cat sunt de vorbareata cu toti si toate, pe cat de usor interactionez cu orice tip de persoana si imi fac prieteni noi pe unde ma duc, ei bine, cand vine vorba sa pun piciorul in prag si sa “atac” subiecte mai sensibile, aproape ca dau bir cu fugitii.

Eu si sotul meu ne completam perfect: el spune oamenilor exact ceea ce gandeste, fara filtre si fara teama de a fi gresit inteles, iar eu, ca un bun crestin, intorc si obrazul celalalt si nu spun celorlalti cand intrec masura sau cand fac lucrui care ma deranjeaza. Ca asa am fost eu invatata acasa: sa nu supar, sa nu deranjez si sa las (cat mai mult) de la mine.

Toate bune si frumoase, dar uite ca nespusul asta, imi aduce, pardon imi aducea (ca-i la trecut) dureri de stomac, noduri in gat si ma consuma enorm, fizic si energetic. In plus, tot din nespusul asta, m-am pus in situatii neplacute, am pierdut bani si am pierdut timp aiurea.

Din acest motiv si incurajata de Omul-Transparenta (adica de sotul meu), mi-am propus cu ceva timp in urma, sa spun oamenilor din capul locului cand mi se pare ca gresesc fata de mine. Nu sa-mi dea dreptate tot timpul, ca nu despre asta este vorba, ci macar sa apuc sa-mi exprim punctul de vedere.

Azi asa, maine asa, sunt fericita sa va raportez ca lucrurile se imbunatatesc pe zi ce trece. Chiar daca inca nu mi-a intrat in reflex, profit de fiecare ocazie ce se prezinta, mica sau mare, sa spun oamenilor: “Da.”, “Nu.” si mai ales “Pana aici.”

Pana acum am avut numai experiente placute – adica fie oamenii si-au cerut scuze, fie ca s-a remediat situatia, oricum, cert este ca nu m-a alergat nimeni pana acum. Nici macar in trafic.🙂


Asadar, draga prieten(a) ZEN, care stai acum si citesti aceste randuri, daca esti cum eram eu, adica nu spui lucrurilor pe nume, de teama, de rusine sau de rusinea celuilalt, te rog, sa mi te alaturi intr-o campanie personala, care nu exista public, ci doar in viata mea si sa…speak up your mind.

Nu-ti spun sa te transformi intr-un Gica-Contra sau sa cauti nod in papura oamenilor din jur, ci iti spun doar atat: sa te iubesti si sa te respecti suficient de mult pe tine insuti/ insati incat sa nu lasi pe nimeni sa se poarte urat cu tine, sa te nedreptateasca sau mai rau, sa te pacaleasca cu acordul tau.

Si mie mi-a fost tare de greu la inceput, dar sotul meu m-a incurajat intodeauna sa nu las pe nimeni sa abuzeze de buna mea credinta. Imi spunea mereu cand eu protestam ca nu pot sau ca mi-e rusine: “Chiar daca nu esti asa construita, trebuie sa inveti sa reactionezi, sa nu fii pasiva si sa nu lasi ca astfel de lucruri sa ti se intample.”

Pe mine una, m-a ajutat enorm tot ce am vazut si am invatat de la el in toti anii acestia de cand suntem impreuna. Este un om foarte corect, dar are zero toleranta la neseriozitate, neprofesionalism, badaranie si la oamenii care profita de pe urma celorlalti.

Deci, voi ce spuneti? Ne imbarbatam si noi un pic si devenim mai asertivi si vocali?
Hai ca se poate! Hai ca putem!

Sa aveti o seara cat mai frumoasa!

Cu mult drag,
Bianca Zen 2*Sursa imagine: Meredith Pardue, Botania IV, 2012
http://www.meredithpardue.com

Give peace a chance

Leave a comment
Daily Zen Living / Heart to Heart

Jenny Andrews Anderson

Dragi prieteni,

Intre doua cutii despachetate, dat cu mopul si spalat geamurile de la noul birou-atelier ZEN, m-am gandit sa va scriu cateva randuri despre o situatie intamplata recent.

Este despre judecata si despre etichetele pe care le punem mult prea usor asupra oamenilor sau a unor situatii de viata.

In adolescenta, la varsta marilor intrebari, pentru ca nu aveam foarte multa incredere in mine, aveam impresia (gresita) atunci cand intram intr-o incapere, ca oamenii se uita intr-un anumit fel la mine, ca le displac din prima si ca poate, chiar se pun pe vorbit. Despre mine. Lucru total eronat si departe de adevar, dar pe care il alimentam frecvent cu scenarii din cele mai negative, care imi subrezeau si mai mult increderea in mine. Nu ma simteam nici frumoasa, nici haioasa si nici demna de atentia sau admiratia celor din jur. Acestea erau filmele care rulau in capul meu la acea vreme.

Din fericire, viata mi-a demonstrat in anii ce au urmat acestei perioade, ca tot ceea ce gandeam eu la acea vreme, erau doar proiectii adolescentine, lipsite de noima sau de temei.

In timp, am invatat ca atunci cand intri intr-o incapere si brusc se face liniste, nu este neaparat pentru ca oamenii vorbeau despre tine, ci ca pur si simplu in semn de respect, la venirea ta, au ales sa intrerupa conversatia pentru a-ti acorda cateva secunde de atentie.

Am mai invatat cu timpul si ca o uitatura mai nu-stiu-cum nu este pentru ca acel om are ceva cu tine, ci ca poate, in momentul in care privirile voastre s-au intersectat, el se gandea la ceva anume, un ceva neplacut, de aici si uitatura ciudata, care nu ti-era adresata tie. De asemenea, am mai invatat ca cei aparent absenti, care iti raspund monosilabic, nu o fac pentru ca nu te apreciaza, ci pentru ca in mintea lor se gandesc la o problema stringenta pe care o au de rezolvat.

Dar vedeti voi, totul este o chestiune de perceptie si atitudine. In esenta, daca noi nu suntem bine cu noi, proiectam automat temerile noastre asupra celorlalti si interpretam fiecare cuvant sau gest al lor, in functie de starea noastra de spirit din acel moment.


Nu stiu daca ati citit sau studiat Un Curs in Miracole, dar exista acolo o lectie minunata care spune cam asa: “In locul acestei situatii, as putea vedea pacea.” Cat de simplu, nu? Cu alte cuvinte adica, in loc sa aleg sa joc rolul de victima si sa dau nastere la o mie de scenarii fanteziste, mai bine aleg sa vad pacea si sa inteleg ca nu s-a intamplat nimic.

Va dau un exemplu (acum prietena M., se va recunoaste printre randuri): in acest weekend m-am regasit cu o prietena pe care nu o mai vazusem de vreo doi ani, timp in care am mai tinut legatura, dar doar asa sporadic, prin facebook.

La ora la care am ajuns eu sa ma intalnesc cu ea, era deja tarziu, iar ea era preocupata de multe alte lucruri intamplate peste zi. Mi s-a parut rece. Mi s-a parut ca nu mi-a acordat prea multa atentie. Repet si subliniez: mi s-a parut. Si atunci, dupa ce am ajuns acasa, mi-am amintit de lectia sus-amintita si am oprit instant scenariile egoului meu care voia sa-si faca un pic de cap.

Doua zile mai tarziu, m-am revazut intamplator cu prietena in cauza si am intrebat-o zambind daca este suparata pe mine. Evident nu era. Fusese doar obosita si cu gandurile ei. Atat de simplu.

V-am dat acest exemplu, pentru ca mult prea des sarim sa tragem concluzii pripite si sa etichetam oamenii in mod eronat. Cu unii ajungem sa remediem situatia pentru ca avem sansa sa clarificam lucrurile, dar cu altii, care nu ne sunt prieteni si pe care ii intalnim spontan, ajungem sa stingem din fasa orice relatie care s-ar fi putut construi din acel prim contact, pentru ca nu le dam o a doua sansa, ci le punem o eticheta. La fel se intampla si cu experientele de tot felul…cineva care cade la prima lectie de ski, jura ca nu o sa-si mai puna niciodata claparii in picioare si uite asa, rateaza ceea ce ar fi putut deveni peste ani, o pasiune.


Dragi prieteni ZEN, voi sa nu faceti ca mine, mai ales nu ca atunci cand eram adolescenta.
Sa faceti ca voi, sa fiti intelepti si sa vedeti “pacea” in locul aparentelor.

Va doresc o zi cu soare, macar in suflet sa fie, daca nu si afara.

Cu mult drag,
Bianca Zen 2

*sursa imagine: Jenny Andrews Anderson

Marea Mutare: Vis si Facut

Leave a comment
Daily Zen Living

Moving

Dragi prieteni,

Azi incepe marea mutare din fostul birou ZEN in noul si luminosul birou-atelier ZEN.

Cand am decis ca este timpul sa fac o schimbare si sa renunt la primul birou, din considerente financiare, intentionam sa ma mut cu toate lucrusoarele direct acasa. Deja imi imaginam cum o sa schimb un pic micul spatiu improvizat de acasa si o sa-l transform intr-un atelier de lucru, iar lucrurile care erau in plus le-as fi depozitat, cu regret, in beci.

Eram hotarata si resemnata sa “make the best out of it”, indiferent de cum ar fi stat lucrurile. Pana sa ma apuc sa strang lucrurile in cutii, un mic gand si-a facut loc in mintea mea. Si uite asa, m-am rugat la Dumnezeu sa-mi creeze un spatiu nou, in zona Universitatii, cu acces facil la metrou, intr-o casa veche, spatioasa, cu multa lumina naturala si cu tavane inalte. Mi-am mai dorit sa fiu vecina sau sa impart spatiul cu niste oameni faini si creativi, “Si daca se poate”, mi-am spus, “mi-as dori si un petec de gradina.”

Apoi am incheiat rugaciunea cu un “Sa se intample cum este mai bine pentru toata lumea!” si i-am dat drumul in eter. Ma gandeam ca la un moment dat, poate intr-o jumatate de an, un an sau mai mult, isi va gasi implinirea si va deveni realitate. Sau poate ca nu se va implini deloc.

Dar iata ca lucrurile s-au asezat altfel: in mai putin de doua saptamani, am primit un mesaj de la prietena mea Dana, care imi trimitea un link cu un spatiu de poveste (poze aici), pe care niste prieteni comuni il aveau de subinchiriat.

V-am spus mai sus la ce m-am rugat, iar acum va spun ce am primit: un spatiu super luminos intr-o cladire veche, sobe de patrimoniu si tavane inalte, aer boem, la doi pasi de Simbio (pe strada Negustori/ zona Universitatii), trei colegi de pus direct la suflet, o chirie prietenoasa si bonus, desigur, un petec de gradina.


Vis si facut.

Nu am decat cuvinte de profunda recunostinta si multumire pentru cat de repede, cat de lin si frumos s-au aranjat lucrurile pentru noi toti.

Va spun sincer ca nu am avut asteptari ca aceasta rugaciune sa-si gaseasca raspunsul (si cu siguranta, nu atat de repede), dar poate ca tocmai asta m-a ajutat – faptul ca nu m-am gandit ceas de ceas “Cand o sa se implineasca?” sau “Doamne, ma auzi? Ti-am trimis si eu ceva…te-am rugat sa…”


Oricat de New Age-abracadabra ar suna, cred cu tarie ca putem alege dintr-o infinitate de posibilitati, acel scenariu care sa ni se potriveasca cel mai bine. Unii o numesc Legea Atractiei sau manifestare, eu am ales sa o numesc rugaciune, tocmai pentru ca nu ma bazez (numai) pe mine, ci aleg sa ma incred in Cineva mult mai bun, mai intelept si mai puternic.

Acum sigur, fiecare are dreptul sa creada fie in Divinitate, fie in Dumnezeu, fie in ceva mai presus de noi sau dimpotriva, chiar sa nu creada in nimic. Totul este pana la urma, o alegere.

Dar daca aveti un gand, un vis, un plan sau o mana de dorinte pe care vreti sa le vedeti devenite realitate, va incurajez sa vi le notati – mental sau in scris – cat mai in detaliu si apoi sa cereti ajutorul. De la cine vreti voi: de mai Sus, de la Univers sau de la alti oameni. Apoi, paradoxal, dupa ce lansati intentia, nu va mai ganditi prea mult la ea si incercati, pe cat puteti sa nu aveti asteptari. Stiu, asta este partea cea mai grea! Mai ales pentru noi oamenii, cei care avem nevoie in permanenta de 1500 de semne si dovezi concrete ca ni se va implini dorinta. Stiu si inteleg perfect. Been there, done that.

Dar ce-ar fi daca? Ce-ar fi daca ati incerca macar o singura data, asa de dragul “jocului”, sa vedem ce se intampla. :) Tare m-as bucura sa-mi scrieti in cateva zile-saptamani-ore:”Draga Bianca…vis si facut!”

Va tin pumnii si va astept in curand in vizita la noul atelier.
Pana atunci ma duc sa incarc niste cutii in masina.

Weekend frumos sa aveti!

Cu mult drag,
Bianca Zen 2