Despre esec si intelepciunea de a merge mai departe

Leave a comment
Daily Zen Living / Heart to Heart

New ground

Dragii mei,

M-am gandit sa va scriu astazi cate ceva despre esec. Sau despre ceea ce credeam eu ca inseamna.

Va dau si situatia exacta, ca sa o analizam impreuna: 8 ani de consultanta, intr-un loc pe care l-am iubit din tot sufletul. Colegi pe care ii consider si acum, ca fiind parte din familia mea. Clienti dintre cei mai cei (Top Forbes). Proiecte cu bugete generoase. Un ego mare (al meu). Multa tinerete, entuziasm, implicare, dorinta de a demonstra, de a fi foarte buna in meseria mea. Reusite, multe, foarte multe.

Viata pe pilot automat. Colega de apartament cu sotul meu, care muncea la fel de mult ca si mine. Viata noastra intr-un cursa fara de sfarsit. Apoi, 1 an sabatic. Calatorii prin toata lumea si cireasa de pe tort: o luna petrecuta in India.


Liniste, introspectie, regasire. A fi vs. a avea.

Intoarcere acasa. Schimbare de macaz. Sarcina. Venirea pe lume a fetitei noastre cu chip inger si suflet de zana buna. Fericire. Intoarcerea la simplitate. Bucuria lucrurilor mici, firesti. Credinta in Dumnezeu.

Ideea de a parasi de tot mediul corporate si de a-mi (re)cladi viata in jurul unui vis. Pasi mici si salturi cuantice, spiritual vorbind.

The Zen Project, business-ul meu de suflet, inceput cu 300 de euro imprumutati. Artizani din toata lumea – India, Hawaii, Tibet, Vietnam si un trib din Thailanda. Darurire. Clienti aparuti peste noapte. ZEN. ZEN. ZEN. Din nou, in plan evolutiv si spiritual, ma simteam ca in luna de miere. Incepusem un nou drum si o alta viata. Un birou nou si o chirie. Facturi, plati, impozite. Evenimente. Interviuri. Magazine partenere. Clienti fericiti. Recunostinta. ZEN. ZEN. ZEN.

Si apoi, a venit ziua in care a trebuit sa spun:”Pana aici am putut.” Direct si sincer va spun ca am facut tot ce mi-a stat in putinta ca lucrurile sa mearga, dar se pare ca visul meu este cu doua-trei numere mai mari si ca depaseste competentele mele de a conduce un business profitabil. Punct.

Si acum, va intrebati pesemne daca renunt. Raspunsul este “Nu! Dar ma reorganizez. Visez altfel.” [Later edit: renunt la birou/ chirie, ajustez cheltuielile pe unde pot si reevaluez toata afacerea, ca sa vad daca si cum pot merge mai departe.]

Intrebarea numarul doi: unde incape esecul in aceasta ecuatie?

Raspuns: Pai, sincer, nu prea incape, desi, initial ca tot omul caruia nu ii ies lucrurile asa cum vrea el, cand vrea el, mi-a incoltit un spin gand in minte: “Aoleu, am dat gres!”

Au urmat cateva nopti dormite doar pe jumatate si zeci de intrebari fara raspuns, iesite la suprafata ca ciupercile dupa ploaie. Egoul meu (sau ramasitele lui) isi facea de cap. Paradoxal insa, in interiorul meu domnea o dulce pace, un fel de: “Mai Bianca, va fi bine!” In strafundurile inimii mele, nu am simtit nicio secunda ca as fi fost infranta sau ca as fi ratat ceva. Din contra, ma simteam stapana pe situatie. Astfel, ajung la concluzia postului de azi:


Ce este esecul pana la urma? Ceea ce spun altii ca inseamna sau ceea ce simti tu?

De ce oare privim o experienta cu final neasteptat ca pe un capat de drum? De ce nu cultivam in noi certitudinea ca Dumnezeu are planuri marete pentru noi?

De ce decupam un episod din viata noastra si-l etichetam brutal ca fiind un “esec”, in loc sa privim in ansamblu, la tot serialul si sa ne mandrim cu cat de departe am ajuns pe drumul nostru si cu cate lucruri bune am realizat intre timp?

Nu stiu prin ce situatii sau prin ce experiente de viata treceti voi acum, dar va incurajez din tot sufletul, ca atunci cand lucrurile nu merg in favoarea voastra, sa le priviti in ochi cu mult curaj si maturitate si sa luati acele decizii corecte, juste pentru voi.

Nu va aglomerati bagajul cu care va plimbati prin viata, cu regrete, “de ce”-uri inutile, invinovatire si alte rautati gratuite indreptate inspre voi sau inspre ceilalti.

Daca am invatat ceva in 33 de ani, atunci este asta: Viata, in toata complexitatea si contradictia ei, inseamna progres. Evolutie. Inainte. Viata nu se auto-saboteaza si implicit nu ne saboteaza nici pe noi. Tot ceea ce vrea Viata de la noi este sa mergem inainte, uneori in pas alergator, alteori schiopatand, dar sa mergem, sa nu ramanem blocati intr-o faza, sa nu fim pasivi.

Daca nu sunteti de acord cu ce v-am spus mai sus, atunci incercati asta:

“It’s not over until I win.”

Cu mult drag, inainte,
Bianca Zen 2

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s