Give peace a chance

Leave a comment
Daily Zen Living / Heart to Heart

Jenny Andrews Anderson

Dragi prieteni,

Intre doua cutii despachetate, dat cu mopul si spalat geamurile de la noul birou-atelier ZEN, m-am gandit sa va scriu cateva randuri despre o situatie intamplata recent.

Este despre judecata si despre etichetele pe care le punem mult prea usor asupra oamenilor sau a unor situatii de viata.

In adolescenta, la varsta marilor intrebari, pentru ca nu aveam foarte multa incredere in mine, aveam impresia (gresita) atunci cand intram intr-o incapere, ca oamenii se uita intr-un anumit fel la mine, ca le displac din prima si ca poate, chiar se pun pe vorbit. Despre mine. Lucru total eronat si departe de adevar, dar pe care il alimentam frecvent cu scenarii din cele mai negative, care imi subrezeau si mai mult increderea in mine. Nu ma simteam nici frumoasa, nici haioasa si nici demna de atentia sau admiratia celor din jur. Acestea erau filmele care rulau in capul meu la acea vreme.

Din fericire, viata mi-a demonstrat in anii ce au urmat acestei perioade, ca tot ceea ce gandeam eu la acea vreme, erau doar proiectii adolescentine, lipsite de noima sau de temei.

In timp, am invatat ca atunci cand intri intr-o incapere si brusc se face liniste, nu este neaparat pentru ca oamenii vorbeau despre tine, ci ca pur si simplu in semn de respect, la venirea ta, au ales sa intrerupa conversatia pentru a-ti acorda cateva secunde de atentie.

Am mai invatat cu timpul si ca o uitatura mai nu-stiu-cum nu este pentru ca acel om are ceva cu tine, ci ca poate, in momentul in care privirile voastre s-au intersectat, el se gandea la ceva anume, un ceva neplacut, de aici si uitatura ciudata, care nu ti-era adresata tie. De asemenea, am mai invatat ca cei aparent absenti, care iti raspund monosilabic, nu o fac pentru ca nu te apreciaza, ci pentru ca in mintea lor se gandesc la o problema stringenta pe care o au de rezolvat.

Dar vedeti voi, totul este o chestiune de perceptie si atitudine. In esenta, daca noi nu suntem bine cu noi, proiectam automat temerile noastre asupra celorlalti si interpretam fiecare cuvant sau gest al lor, in functie de starea noastra de spirit din acel moment.


Nu stiu daca ati citit sau studiat Un Curs in Miracole, dar exista acolo o lectie minunata care spune cam asa: “In locul acestei situatii, as putea vedea pacea.” Cat de simplu, nu? Cu alte cuvinte adica, in loc sa aleg sa joc rolul de victima si sa dau nastere la o mie de scenarii fanteziste, mai bine aleg sa vad pacea si sa inteleg ca nu s-a intamplat nimic.

Va dau un exemplu (acum prietena M., se va recunoaste printre randuri): in acest weekend m-am regasit cu o prietena pe care nu o mai vazusem de vreo doi ani, timp in care am mai tinut legatura, dar doar asa sporadic, prin facebook.

La ora la care am ajuns eu sa ma intalnesc cu ea, era deja tarziu, iar ea era preocupata de multe alte lucruri intamplate peste zi. Mi s-a parut rece. Mi s-a parut ca nu mi-a acordat prea multa atentie. Repet si subliniez: mi s-a parut. Si atunci, dupa ce am ajuns acasa, mi-am amintit de lectia sus-amintita si am oprit instant scenariile egoului meu care voia sa-si faca un pic de cap.

Doua zile mai tarziu, m-am revazut intamplator cu prietena in cauza si am intrebat-o zambind daca este suparata pe mine. Evident nu era. Fusese doar obosita si cu gandurile ei. Atat de simplu.

V-am dat acest exemplu, pentru ca mult prea des sarim sa tragem concluzii pripite si sa etichetam oamenii in mod eronat. Cu unii ajungem sa remediem situatia pentru ca avem sansa sa clarificam lucrurile, dar cu altii, care nu ne sunt prieteni si pe care ii intalnim spontan, ajungem sa stingem din fasa orice relatie care s-ar fi putut construi din acel prim contact, pentru ca nu le dam o a doua sansa, ci le punem o eticheta. La fel se intampla si cu experientele de tot felul…cineva care cade la prima lectie de ski, jura ca nu o sa-si mai puna niciodata claparii in picioare si uite asa, rateaza ceea ce ar fi putut deveni peste ani, o pasiune.


Dragi prieteni ZEN, voi sa nu faceti ca mine, mai ales nu ca atunci cand eram adolescenta.
Sa faceti ca voi, sa fiti intelepti si sa vedeti “pacea” in locul aparentelor.

Va doresc o zi cu soare, macar in suflet sa fie, daca nu si afara.

Cu mult drag,
Bianca Zen 2

*sursa imagine: Jenny Andrews Anderson

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s