Family first

Leave a comment
Daily Zen Living

TenacityDragi prieteni,

Aseara am avut un vis: eram la Paris, nu vorbeam deloc franceza, dar imi gasisem un job fain din prima zi de sedere acolo.

In vis, simteam ca am familie, adica pe Zara si pe sotul meu, dar ca ajunsesem cumva sa lucrez si sa locuiesc departe de ei. Imi era dor de ei si ma gandeam cum sa fac sa muncesc si mai mult, ca sa ne gasim o casa acolo si sa ne reunim cat mai repede.

Trezita din somn, usor pierduta in spatiu, ca doar ce ma straduiam sa ii explic taximetristului francez unde sa ma lase, mi-am dat seama ca nu as putea pleca vreodata de langa ai mei, indiferent de ce chemari profesionale as avea.

Stiu ca este bine sa nu spui niciodata “niciodata”, ca nu stii pe unde o sa te poarte viata, dar chiar si asa, simt ca nu mi-as lasa familia pe locul doi, ca sa-mi urmez cine stie ce vis, oricat de drag mi-ar fi.


Mi-am dat seama in ultimele zile, stand cu Zara la masa noastra din bucatarie si bricoland cu ea diverse chestii, cat de mult imi place compania ei, prietenia noastra si povestile pe care le tesem impreuna. Cat de importante sunt pentru mine aceste clipe de magie pura, cand ma transform si eu in copil alaturi de ea, cand las gandurile sau grijile de peste zi (daca exista) si ma cufund in universul ei de copil bun si visator.

La fel de tare imi plac mesele noastre in familie, cand asezam cele mai frumoase tacamuri pe care le avem, langa farfuriile pe care le-am cumparat dintr-un magazin de antichitati si pe care, prosteste as spune, le tineam “de bune” inainte, iar acum le folosim zi de zi. Ma bucura fiecare poveste spusa la masa, fiecare pahar de vin ciocnit la zi de sarbatoare sau chiar intr-o zi obisnuita, fiecare “Multumesc pentru masa!” si fiecare zambet care se citeste pe fetele celor dragi mie, cand le prezint bucatele din seara respectiva.

Si astfel de mici-mari momente exista zi de zi in familia noastra, asta pentru ca inconstient si apoi declarativ, ne-am propus sa sarbatorim si sa pretuim cu adevarat timpul nostru impreuna.


De multe ori am vazut sprancene ridicate si oameni care mi s-au confesat ca abia asteapta sa plece la birou sau sa “evadeze” de acasa. Si desi, fiecare isi cunoaste povestea, fiecare isi stie problemele, necazurile si lipsurile, tot asa, fiecare dintre noi avem alegerea de a schimba cate ceva.

Pentru mine, caminul meu este cu adevarat o oaza de liniste si iubire. Nu avem nici casa desprinsa din reviste, nici zambete a la Hollywood, dar facem tot posibilul si eu si sotul meu, atat cat putem, sa cream o atmosfera placuta, vesela si confortabila pentru noi si fetita noastra. Nu reusim intotdeauna, adica 24h din 24h, dar ne straduim cu siguranta, zi de zi sa facem si mai mult sau si mai bine.


Poate sunt eu mai de moda veche, dar sa stiti ca din ce vad in familia mea sau in jurul meu, printre prieteni si cunoscuti, familia ramane mereu pe primul loc.

Indiferent de cat de priceputi suntem profesional vorbind, indiferent de cat suntem de promovati  in structurile corporatiste sau prin paginile revistelor, daca nu ai tu un loc al tau in care sa te retragi si sa te incarci permanent si o mana de oameni care sa-ti fie mereu aproape, si pe soare si pe vant, parca nici succesul nu se simte asa cum ar trebui. Si nu doar succesul, ci tu ca om, parca nu esti pe atat de intreg pe cat ai vrea sa fii.

Concluzia zilei este…family first! Parinti, copii, bunici si prieteni de suflet, fiecare ce aveti la indemna si pe langa casa omului. Pe oamenii acestia care ne iubesc neconditionat si care si-ar da si sufletul pentru noi, pe ei ar trebui sa-i pretuim si la ei ar trebui sa ne fie atentia si gandul. Toate celelalte lucruri sau persoane sunt importante, dar nu esentiale.

Cred ca-i tare buna varsta asta de 33 de ani, ca ma face sa realizez pe zi ce trece, ceea ce este cu adevarat important in viata (mea).

Zi frumoasa sa aveti, prieteni!

Cu mult drag,
Bianca Zen 2

*Foto: Tenacity, pictura de Starla Michelle Halfmann 

http://www.starlamichelle.com

Advertisements

Theta whaaaat?

Leave a comment
Heart to Heart

BeautyDragi prieteni,

Buna dimineata! Pregatiti de o noua zi?

Nu stiu cum v-ati trezit voi, dar eu topai de bucurie de la primele ore ale diminetii. Azi ma intorc la “scoala”! Si nu este orice scoala, ci este primul pas in directia Visului cel Mare, despre care ati mai citit cate ceva aici.

Nu v-am spus prea multe pana acum, probabil pentru ca nici mie nu mi-era foarte clar ce voi face pe mai departe, dar pas cu pas, piesele de puzzle s-au asezat, mintea s-a linistit si ideile bune au iesit la suprafata.

Pe scurt, Visul cel Mare este despre un centru (suna pompos, dar n-am gasit alt cuvant)/ oaza de liniste si creativitate, in care sa ne intalnim cu totii  – voi si cu mine – pentru diferite ateliere creative si…restaurative.

Ce restauram? Pe noi insine. Si cum? Prin Art Therapy, prin discutii motivationale, prin Seara de Zen, prin sesiuni one-to-one de terapie alternativa (ex. Theta Healing).


Nu stiu daca v-am spus pana acum, dar cei care ma cunoasteti mai bine, stiti ca am absolvit Facultatea de Psihologie. Nu am profesat niciodata ca psiholog/psihoterapeut, dar in schimb, toata viata mea profesionala s-a legat de visurile oamenilor.

Inainte ascultam si vegheam asupra visurilor profesionale ale clientilor mei si ii indrumam inspre companii unde si-ar fi putut gasi succesul si implinirea. Iar acum, tot cu visurile oamenilor vreau sa lucrez, dar de data aceasta, cu visuri personale, care depasesc sfera profesionala.

In cei aproape sapte ani de dezvoltare personala neintrerupta, am intrat in contact cu o sumedenie de tehnici, practici si metode de a ma descoperi si de a ma cunoaste mai bine. Este un studiu continuu care izvoraste natural din mine, pentru simplu fapt ca am ales la un moment dat sa-mi iau viata in propriile maini si sa fiu arhitectul vietii mele (stiu, este un mare cliseu, oh! dar cat este de adevarat!). Sau pe scurt, am decis ca vreau sa fiu fericita. Tot timpul, nu doar la ocazii speciale. 🙂


Ei bine si ce este cu acest Theta Healing? Pai este una dintre multele metode de cunoastere si vindecare energetica, prin care rescriem programe vechi – stiti voi, ganduri limitative, pattern-uri nocive pe care le repetam la infinit, prejudecati, frustrari acumulate din trecut si asa mai departe.

Ceea ce mi-a atras atentia la acest gen de terapie, pe langa particularitatile “tehnice”, este ca porneste de la o conditie simpla: sa crezi in Dumnezeu. Si eu cred! Nu sunt o fire bisericoasa, nu stiu toate posturile sau Sarbatorile pe de rost, dar cred si ma incred in Dumnezeu, in Bine, in Lumina si in Frumos.

Si pentru ca nu este suficient sa citesti o biblioteca intreaga de carti de dezvoltare personala, ZEN si spiritualitate, azi imi incep certificarea ca practicant de Theta Healing. Cu alte cuvinte, nu fac experimente pe oameni nevinovati, asa de capul meu. Hahaha!

Acesta este primul pas. Al doilea este inspre certificarea in Art Therapy care combina elemente din psihoterapie cu arta – pictura, colaj, sculptura, desen, grafica, muzica, dans si teatru. Pentru Art Therapy ma gandesc foarte mult la copii, nu doar la copiii nostri, ci si la copiii-adulti, adica la cei care eram noi odinioara.

Nu stiu care va fi al treilea sau al patrulea sau al o sutalea pas in toata aceasta aventura, dar stiu ca mi s-a deschis un drum si ca din toata inima accept sa merg pe el.

Si acum, back to school!
Weekend frumos sa aveti si sa ne regasim cu bine aici.

Cu mult drag,
Bianca Zen 2*imagine via mykukula

Puterea de a spune “Nu”

Leave a comment
Daily Zen Living / Heart to Heart

SayYestoNo

Dragii mei,

In capul meu erau alte idei despre ce as fi vrut sa va scriu azi, insa cumva, ideea acestui post s-a strecurat printre ele si a capatat intaietate.

Vedeti voi, toti cei care scriem, fie ca sunt blog posturi, statusuri pe facebook sau articole in general, scriem invariabil despre noi; despre ceea ce ni se intampla intr-o zi sau alta, despre ce ne este la indemana, despre ceea ce am invatat sau despre ceea ce ne macina sau ne bucura.


Ei bine, azi as vrea sa va povestesc un pic despre ce inseamna “Nu”-ul in viata mea.

Eu si Nu, nu avem o relatie indelungata, asta pentru simplu fapt ca am fost ani si ani de zile fidela “Da”-ului. Cu alte cuvinte, sunt si am fost o yes woman! Ceea ce mi-a adus multe bucurii si experiente faine, dar si cateva batiste ude si dureri de stomac.

Am spus atat de des “Da” la diverse lucruri, evenimente si persoane, din dorinta de a nu supara sau a nu dezamagi, incat m-am pus in situatii dificile, care nu mi-au adus nimic bun, ba m-au facut in unanimitate sa regret decizia initiala.

In ultimii ani insa, mi-am adus aminte de cuvintele unei dragi prietene, care imi spunea ca viata ei a inceput cand a invatat sa spuna (si) “Nu”. Pentru mine, aceste cuvinte au ramas acolo undeva ascunse, pana cand am inteles cu adevarat valoarea si insemnatatea lor.

Acest “Nu” care a aparut recent in viata si vocabularul meu, mi-a permis sa evit o gramada de situatii de compromis si mi-a oferit in plus, sansa de a fi mai libera, mai fericita si mai respectuoasa fata de mine insami.

Stiti, inainte ma gandeam mereu “Ce o sa zica X?”, “Daca se supara pe mine?”, “Daca nu-stiu-ce?”, dar niciodata nu ma intrebam sau nu eram atenta la ce o sa zic eu sau cum o sa ma simt eu intr-o situatie data. Acum nu mai este asa, acum sunt mai atenta. Nu-mi reuseste mereu, pentru ca tendinta mea naturala este sa ma uit inspre ceilalti si mai putin inspre mine, dar macar incerc sa ma autoeduc in acest sens.


Sa nu va fie frica sa spuneti “Nu” din cand in cand. Puteti sa-l mai indulciti un pic daca vreti (eu asta mai fac uneori), dar “Nu”-ul sa fie “Nu”, sa nu devina “Poate” si sa lase loc de interpretari.

Va promit ca asta o sa dezamorseze o gramada de situatii neplacute, o sa previna certuri, neintelegeri si discutii inutile.

Incercati pe cat puteti sa fiti buni cu cei din jurul vostru, dar si fermi acolo unde situatia o cere. Indiferent ca este vorba despre o relatie personala, de business sau chiar intima.

Sa nu va temeti de judecata celorlalti sau de faptul ca ati putea fi respinsi – desi, sigur este si asta o posibilitate – ganditi-va la ceea ce este onest, just si onorant (daca se poate zice asa) pentru voi si pentru cel de langa voi.

Uneori credem ca daca ne transformam in Mama Dolores (apropo, exista si un film cu numele acesta) si acceptam orice de la oricine, facem un serviciu umanitatii. Ei bine, nu, nu este asa, pentru ca ne facem noua un mare deserviciu.

Asa ca, dragii mei prieteni ZEN, hai sa cantarim mai bine cuvintele pe care le rostim si energia din spatele lor si sa nu uitam ca pe langa frumosul, luminosul si atotbunul “Da”, mai exista un frate mai mic, cu numele de “Nu”. Daca il folosim corect si echilibrat, si acest frate se poate dovedi la fel de luminos si eliberator.

Cu mult drag,
Bianca Zen 2

*imagine de la The Almond Eater

 

P.S. Nu stiu de unde a venit postul asta, dar parca l-am scris dintr-o rasuflare. 🙂

Paste luminat si The Grand Silence

Leave a comment
Daily Zen Living

Beauty

Dragi prieteni,

Hristos a Înviat!

Sper ca ati petrecut Sarbatori luminate si linistite in mijlocul familei voastre! Sper ca ati avut zile insorite sufleteste, in ton cu soarele de afara.

Va marturisesc ca mi-ar fi placut sa va scriu un scurt mesaj chiar in ziua de Paste, dar fiind usor izolati in mijlocul padurii si a muntilor, nu am avut deloc acces la Internet. Oricum, gandurile bune se transmit si prin alte cai, nu doar prin cele scrise 🙂


Revenind la mica vacanta ce tocmai a trecut, am realizat ca, pentru prima oara, am doar doua-trei fotografii in telefon si acelea sunt cu flori de liliac si cu un fluturas verde-galben care mi-a tinut companie intr-o dimineata, la cafea.

In rest, nu exista alte dovezi in telefonul meu, nici pe facebook, nici altundeva, decat in sufletul meu. Pentru prima data, dupa mult-mult timp, nu am simtit nevoia sa impartasesc live ce fac, ci pur si simplu sa ma bucur de fiecare clipa. Asa cum va spuneam, ne-am petrecut aceste cateva zile, departe de civilizatie, intr-un loc binecuvantat de Dumnezeu, avandu-i alaturi pe cei 4 oameni cei mai dragi suletului meu: fetita noastra, sotul meu si parintii mei.

M-am bucurat profund de natura si de linistea netulburata a muntilor, am stat in talpile goale (asa cum ii place prietenei mele, Copacelul), am plantat singura (pentru prima oara) peste 150 de bulbi de flori diferite, mi-am ascultat gandurile si am stat in liniste, de fiecare data cand s-a putut. M-am asezat in iarba si am privit spre cer, m-am incarcat de bine si caldura direct de la soare, si am ascultat vantul si ploaia in zilele cand vremea s-a schimbat.

Am practicat foarte intens si fara un scop precis sau de dinainte stabilit, ceea ce americanii numesc The Grand Silence. M-am cufundat in ganduri si am incercat sa le observ fara sa ma le mai judec, si printre crapaturile lor, m-am bucurat de cea mai dulce liniste posibila.


Pentru mine, om al actiunii si mereu pe drumuri, cu planuri mii si mii, aceasta a fost prima vacanta de acest gen. Nu stiu daca e varsta sau experienta dobandita intre timp sau hai sa spunem, un dram in plus de intelepciune, dar mi-am dat seama ca astfel de vacante vor mai tot fi. In liniste, in natura, in rugaciune si in ascultare.

Pe repede-inainte traim cu totii, nu ne ajung orele dintr-o zi pentru cate am avea de facut. Avem job-uri, copii, familii, masini de dus in service si facturi de platit. Asa traim cu totii. Si mai iesim din decor uneori, dar numai pentru o (foarte) scurta vreme.

Ceea ce vreau sa va spun insa – testat pe pielea mea – este ca astfel de momente de Grand Silence ar trebui sa practicam cu totii. Nu, nu zic sa fugim cu totii in munti si sa nu vorbim cu nimeni pret de cateva zile, ci doar sa incepem sa cultivam aceasta “practica” de liniste profunda si cufundare in ganduri de fiecare data cand este posibil: in trafic, la coada la Mega Image, in timp ce ne demachiem seara sau pur si simplu, in drum spre birou.

Less noise, more silence.
Mai putine cuvinte si mai multa tihna.

Mai putina forfota/ judecata si mai multa prezenta in aici si acum.

Pare simplu, dar nu este. Si asta pentru ca invariabil, ne lasam coplesiti de “ce a fost” si de “ce va fi”, lasand “ceea ce este” pe un plan secund. Si uite asa, fara sa ne dam seama, trec pe langa noi clipe de aur, de care inima noastra are atata nevoie.

Ce ziceti? Intoarcem foaia?
De azi practicam un pic de Grand Silence? Linistea dintre cuvinte? Dulcea tihna dintre doua ofuri sau doua ganduri razlete?

Va promit ca o sa va placa si ca o sa va faca bine.

Cu mult drag,
Bianca Zen 2

*imagine de la Alaia Design